Efectul Pufi este un film românesc al cărui scop și mesaj este adopția cățelușilor. Ce frumos! Ce dulce!
Însă, din păcate…
SINOPSIS
Sinopsisul este foarte scurt, nu-i mult de discutat aici.
Un domn în vârstă de 38 de ani este singur la această vârstă, iar aici mă refer la capitolul dragoste. Pur și simplu, omul nu are magnet la femei.
Așa că încearcă să găsească metode pentru a atrage „savarină”, așa că se gândește să adopte niște cățeluși — nu pentru că și-ar dori acest gest din dragoste, ci pentru că așa a auzit el.
EXECUȚIE
Nu pot spune că am intrat entuziasmat, pentru că n-am fost, dar am intrat ferm convins că o să fie genul de film dulce, pentru copii și, în special, dedicat iubitorilor de animale.
De asemenea, și eu mă declar un iubitor de animale.
Pe scurt, am intrat pe premisa: Băi, cât de rău poate să fie?
Ei bine, dragilor, mare e grădina Domnului, căci ce a urmat… e de domeniul poveștilor horror pe care doar Stephen King sau H.P. Lovecraft le-ar putea scrie.
Există două lucruri pozitive pe care filmul le livrează:
În primul rând și cât se poate de logic — cățelușii. Nu are cum să nu-ți fie încălzită inimoara atunci când vezi acele pufoșenii cum își mișcă codița pe lângă tine și îți sar cu lăbuțele în sus.
Iar în al doilea rând, capul de afiș al filmului — doamna Irina Margareta Nistor. Ea este singurul personaj uman care m-a făcut să mai rămân pe scaun. Mai ales că-n actul III are un moment extrem de amuzant.
Aici se opresc bilele albe, căci în rest filmul e o adevărată hazna cinematografică.
A nu se înțelege că îmi doream să văd o capodoperă în stilul După dealuri, dar nici să văd atâta bătaie de joc pe cadru pătrat.
În primul rând, m-am cutremurat cu totul atunci când ecranul a fost acaparat de o reclamă la pariuri. Măcar dacă era ceva subtil, dar nici vorbă de așa ceva.
În respectiva scenă, scenariul ne prezintă cu subiect și predicat oferta respectivei case: ce cote sunt, pe ce meciuri, tacâmul complet. Atenție, asta la un film care ar trebui să fie și pentru copii.
Cum e posibil ca distribuitorul să accepte așa ceva? Ideal ar fi ca, după ce un copil vede acest film, cel mic să-și dorească să adopte un animăluț, nu să dea o gheară la aparate și să rupă cotele la pariuri pe câte goluri se marchează într-un meci.
În al doilea rând, m-a scârbit complet mesajul filmului. Un animăluț trebuie adoptat de bunăvoie, pentru că dorești să ai un suflețel drăgălaș lângă tine, să-ți facă ziua mai frumoasă, să-i oferi un loc cald, un acoperiș deasupra capului.
Ei bine, aici filmul nu vorbește despre asta. Vorbește despre faptul că motivul principal pentru care trebuie să adoptăm este pentru a agăța femei și a ne da „savarină”.
Și-n al treilea rând, unde a existat umorul? Mă rog, eu nu am găsit nimic amuzant în această tentativă de film.
Jumătate de film are loc într-un magazin, iar ce se petrece acolo e o întreagă reclamă la produsele acelui magazin: ce face fiecare zgardă, ce face fiecare boabă, efectiv fiecare produs din acel magazin.
Dialogul este o prăbușire. Majoritatea replicilor se lungesc de pomană doar de dragul de a fi lungite, parcă fiind scrise de un copil de clasa a doua.
De asemenea, n-am avut cum să iau în serios filmul când îmi construiești atât de fals un personaj atât de imbecil. Chiar crede cineva pe lumea asta că un ditamai adultul crede că un cățeluș se duce de unul singur la baie, că își curăță mizeria după el, că își face singur de mâncare?
Mă așteptam să văd cățelușii ăia cum fac prăpăd într-o casă, cum îi rad frigiderul de mâncare, tot felul de faze de acest tip care sunt amuzante într-un asemenea context. Nu să văd reclame peste reclame.
E lesne de înțeles că regia este inexistentă, însă momentul care aproape mi-a provocat un AVC a fost acela când am observat că nu se respectă axul.
Ce este axul? Linia imaginară dintre două personaje din timpul unui dialog, iar respectarea acestuia constă în a filma corect personajele, astfel încât fețele și poziția acestora să se intersecteze într-un mod real prin cadre.
Adică nu să fie filmate haotic, încât să pară că unul vorbește la perete, iar celălalt vorbește la alt perete. Ei bine, fix asta se petrece aici. Există multe momente în care dialogurile sunt filmate de parcă personajele nu-și vorbesc față în față.
Scuze! Dar când nici abecedarul regiei nu este respectat, atunci chiar nu ai ce să cauți în această industrie.
NOTĂ
Îmi pare rău, chiar nu pot să laud acest film, iar asta o zic cu durere în suflet. Mai ales că sunt și iubitor de animale (am două pisici).
Dar nu așa se promovează și se arată dragostea și adopția animăluțelor.
Iar când cea mai mare prestație a filmului este doamna Irina Margareta Nistor (o persoană care nu este actor), atunci e clară treaba în ceea ce privește calitatea filmului.
