Duel în trei — Nu aveam curaj să-l vizionez, dar nominalizările la Premiile Gopo m-au împins către acest film.
6 nominalizări pentru filmul regizat de Iura Luncașu.
SINOPSIS
Filmul aduce în prim-plan o poveste romantică desfășurată într-un decor de epocă, în care întoarcerea lui Mihail (Florin Aioane) în satul natal reaprinde o iubire mai veche.
Hotărât să se apropie de Elena (Măruca Băiașu), o femeie rămasă văduvă, el descoperă însă că nu este singurul care încearcă să-i câștige atenția.
În calea lui apare Mândru (Andrei Mateiu), un rival ambițios și sigur pe el, iar de aici începe o confruntare sentimentală în care dorința, orgoliul și competiția se amestecă tot mai mult.
Pe măsură ce relația dintre cei doi pretendenți devine tot mai tensionată, filmul transformă această rivalitate într-un joc plin de ironie, umor și mici ciocniri de orgolii.
EXECUȚIE
Trebuie să recunosc că am avut niște strângeri de inimă, mai ales că ultimele proiecte orchestrate de Iura Luncașu au fost niște eșecuri monumentale.
Iar ca o mică și foarte scurtă paranteză, legat de Acel Martie, între timp precizez că am citit și cartea, iar acel 6 acordat, dacă m-aș pune să rescriu recenzia, ar scădea în adâncime cu vreo 3 puncte.
Cât despre filmul de față, pot spune că Duel în trei mi-a depășit așteptările. Acum, să nu se gândească cineva că e vreo capodoperă, dar, având în vedere proiectele anterioare, aici Iura Luncașu m-a surprins într-un mod decent de plăcut.
Dacă e un lucru pe care-l apreciez cu adevărat la acest film, e că scenariul nu cade în telenovela de la Acasă TV. Însă aici marele atu este că vorbim despre o adaptare a operei Ursul, scrisă de Cehov. Și-n plus, la scriitură a contribuit și Gabriel Radu.
Atenție, și aici discutăm despre o poveste de dragoste, dar în cazul de față aceasta este livrată într-o manieră corectă și foarte îngrijită, fără să cadă în absurd.
Duel în trei pare să meargă în primul rând pe ideea iubirii puse la încercare de orgoliu și competiție. Nu este doar o poveste despre niște bărbați care încearcă să cucerească aceeași femeie, ci și despre felul în care sentimentele ajung să fie deformate de vanitate, ambiție și dorința de afirmare.
În acest sens, filmul nu explorează doar romantismul în forma lui pură, ci și dimensiunea lui conflictuală, acolo unde iubirea devine teren de confruntare.
În același timp, filmul atinge și tema aparențelor sociale, mai ales prin contextul de epocă și prin felul în care personajele sunt obligate să joace anumite roluri în fața comunității.
Din punct de vedere al umorului, aici trebuie să recunosc că n-am râs mai deloc, dar nu e vina nici a cineaștilor și nici a actorilor. Aici a fost o chestie ce ține de gusturi.
Mi s-a părut că mă uit la niște emisiuni de umor din anii ’90, făcute de trupele acelea comice care făceau ravagii prin casele de cultură. Ceea ce nu e un lucru rău, dar, mă repet, nu a fost pe gustul meu.
Pe plan vizual, filmul este cinstit și corect executat. Imaginea și decorurile te transpun (cât de cât) în acele vremuri îndepărtate, ca să nu mai zic de coloana sonoră bine aleasă. Am folosit termenul de „cât de cât” deoarece mi s-au părut cam prea false și foarte puține.
Chiar și pe partea de dialog, nici acolo nu pot spune că am găsit autenticitate în concordanță cu vremurile îndepărtate. Ah, că mai exista un arhaism pe alocuri, e una, dar nu îndeajuns cât să creeze acel efect imersiv.
Însă, pe plan tehnic, filmul o cam ia în jos destul de rău. Sunetul are multe momente în care scârțâie. La un moment dat, a trebuit să-mi dau volumul la maxim ca să înțeleg ce grăiesc personajele.
Alt lucru care m-a deranjat a fost montajul. Aici ar fi trebuit să fie mai dinamic, în special când personajele își lansează insulte comice. Durează prea mult până când o poantă este servită. Adică vorbim despre genul de situație în care ai nevoie de dinamică.
Din punct de vedere actoricesc, toată lumea își livrează partiturile într-un mod corect și cinstit, dar, cu părere de rău o zic, nominalizările Gopo pentru actorie sunt total nemeritate, în sensul că nimeni nu joacă prost, dar nici nu rupe gura târgului.
Și sincer, cel mai mult mi-a plăcut de Gabriel Radu, care nu-i nominalizat. Mi s-a părut cea mai comică dintre prezențe, și-n plus, mă bucur că s-a profitat și de prezența fiicei sale pe platou, actrița Ana Radu, unde cei doi au avut o chimie foarte, foarte mișto.
NOTĂ
Cred că nu exagerez cu nimic când spun că acesta e magnum opus-ul lui Iura Luncașu.
Duel în trei pare să combine iubirea, orgoliul, aparențele și comicul de situație într-o poveste despre relații umane complicate de vanitate și convenții.
Sub stratul său lejer și romantic, filmul vorbește și despre felul în care oamenii își încurcă singuri sentimentele atunci când lasă mândria să intervină. De asemenea, mai vorbește și despre emancipare sau apartenența la grup.
E un film decent spre bun, atâta tot.
