Într-un final, am ajuns să iau în colimator și această mini-serie care a luat cu asalt întreg internetul.

SINOPSIS

Povestea se concentrează pe familia Miller, zdruncinată de arestarea fiului lor adolescent, Jamie ( Owen Cooper ), acuzat de uciderea unei colege de clasă.

Șocul acestei acuzații reverberează asupra părinților săi, Eddie ( Stephen Graham ) și Sarah ( Jodie Whittaker ), care încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat și cum să facă față furiei și prejudecăților celor din jur.

Serialul surprinde nu doar dinamica tensionată din sânul familiei, ci și modul în care o comunitate poate reacționa atunci când este pusă în fața unui astfel de incident.

EXECUȚIE

Mini-seria Adolescence este împărțită în patru episoade, fiecare oferind o perspectivă diferită asupra dramei care lovește familia Miller.

Mai exact și fără a da mari spoilere :

Episodul 1 surprinde șocul inițial și destrămarea echilibrului familial.

Episodul 2 explorează reacția comunității și presiunea socială asupra familiei.

Episodul 3 aprofundează luptele emoționale ale personajelor și efectele psihologice ale situației.

Episodul 4 aduce confruntările finale și lasă loc de interpretare asupra adevărului.

O să vă ofer mai mult o discuție, nu știu dacă aș putea să numesc acest articol o recenzie propriu zisă, dar pentru început o să vă spun despre detaliile tehnice :

În primul rând, directorul de imagine merită toate aplauzele din lume, Adolescence fiind o producție de tip one shot, adică fiecare episod este realizat într-un singur plan-secvență continuu, fără tăieturi vizibile, de fapt nu-i nicio vizibilitate, pur și simplu nu există nicio tăietură în montaj.

Totul a fost filmat din prima fără absolut nicio întrerupere, daaaaar fiecare episod a avut parte de mai multe repetiții, iar într-un final echipa de producție a decis care versiune este cea corespunzătoare.

Iar această abordare a fost extrem de bine gândită, pe lângă faptul că a ajutat la dinamica poveștii, această decizie regizorală a ajutat și la efectul de imersiune, fiecare blocking făcut asupra unui personaj te făcea să ajungi în pielea lui, mai ales în starea de emoție și psihic a acestuia.

Actoria este extraordinară, toată lumea își livrează partiturile de parcă viața lor ar fi pusă în joc, Stephen Graham face rolul carierei, însă, vârful de lance este reprezentat de Owen Cooper, cel care-l interpretează pe Jamie, care se află la marele său debut și ferească sfântu ce rol memorabil face.

Și acum să trecem direct la subiect și care este perspectiva mea :

În primul și ultimul, dar mai ales cel mai important punct de vedere : NU TREBUIE SĂ FII PĂRINTE CA SĂ VEZI ȘI SĂ ÎNȚELEGI ACEASTĂ PRODUCȚIE!

„ Odată ce ești părinte, ești fantoma viitorului copiilor tăi! ” – Cam asta spune Christopher Nolan în al său scenariu în filmul Interstellar, și cam are dreptate.

Și da, copilul reprezintă oglinda părinților iar aceștia reprezintă rezultatul modului sau a lipsei de preocupare a părinților.

Este o sabie cu două tăișuri aici :

Degeaba te implici și ajungi să scoți din copilul tău un exemplu de disciplină și bunătate, asta din cauză că, SUNT ȘANSE ca odrasla părintelui X să nu fie cel mai implicat și să aibă un copil problemă, iar de aici începe marea bifurcație :

Ori copilul este înțelept și cerebral și ajunge să-l ocolească, ori cade într-o capcană și devine manipulat și controlat.

Pe timpul liceului a existat o ședință cu părinții mai specială, mai exact, unde au participat și copiii, iar ăla a fost cel mai bun exemplu de studiu de caz :

Elevii problemă, cei care erau ultimii mucoși și nesimțiți aveau parte de părinții care-n timpul ședinței aveau cel mai ridicat claxon vocal și care erau cei mai Gică Contra care aveau niște argumente de mai bine îți aruncai o grenadă în ureche ca să nu-i mai asculți.

Mi se pare că trebuie să existe un melanj în toată această implicare : să știi să și impui respect ca părinte, să-l înveți și ce este o limită, dar astfel încât să nu existe o cădere în vreo extremă, și aici mă refer bineînțeles și la bătaie.

Dar în același timp să și existe o libertate pentru copil, în care să respire și să nu simtă oarecum urmărit și sufocat nonstop, pentru că nici asta nu este bine pentru copil.

Accentul trebuie să fie pe comunicare, adică să nu existe o clasică relație de copil – părinte, ci una de prietenie.

Adică cel puțin cu părinții mei am vorbit și lucruri serioase, și prostii, am avut curiozități și întrebări la care am primit răspuns, ba chiar unele dintre ele nu erau poate „ adecvate ” unei vârste fragede, dar tot am primit un răspuns.

Treaba cu „ O să-ți spun când o să crești mai mare ” este cea mai mare inepție, cel mai probabil copilul își va lua informațiile greșit de undeva și o va lua de bună până la sfârșit.

„ Doamne ferește, cum să-mi las copilul la orele de educație sexuală!?!? Cum poate un copil să învețe așa ceva!?! ”

Corect! Ce sens are să-i explici despre relații, despre cum este corect să te comporți cu un băiat sau cu o fată, lasă că se uită pe internet la Andrew Tate și Tristian Tate și învață de la ăia cum să racoleze femei, cum să le bată și să le violeze, că așa rezum ei bărbăția adevărată.

NOTĂ

E o discuție care nu ar avea sfârșit!

Realist vorbind, filmul nu prezintă nicio noutate, practic vorbim de lipsa de educație primită acasă.

Din doi părinți sălbatici sau care sunt extrem de delăsători sunt șanse foarte mari să avem parte de un copil problemă, avem cazuri și pe modul invers, am întâlnit cazuri în care părinții erau niște oameni culți iar copilul lor era un dezaxat social, e un război plin de mulți factori.

Fie vorbim de anturaje, job-ul sufocant al părinților, fie vorbim despre accesul la tehnologie, în special la internetul plin de gunoaie și scursuri sociale precum : Dani Mocanu, Frații Tate sau alți oportuniști și fripturiști care scopul lor este de a te învăța spre calea de analfabet cu diplomă.

Am și subliniat pe la începutul comentariului, că e o producție valabilă pentru TOATĂ LUMEA, mai ales pentru cei care își doresc sau au în plan meseria de părinte.

Dacă te simți că nu ești în stare, te rog, nu face un copil, îți faci un rău ție și mai ales copilului.