#223 IMDB
*CLASAMENTUL 250 IMDB ESTE RECENZAT LA ACTUALIZAREA DE LA 1 MAI 2024
Continuăm frumoasa aventură prin trilogia romantică cu Before Sunset.
SINOPSIS
Au trecut nouă ani de la întâlnirea întâmplătoare dintre Jesse (Ethan Hawke) și Céline (Julie Delpy) la Viena.
Acum, cei doi se regăsesc la Paris, într-o după-amiază însorită, cu doar câteva ore la dispoziție. Jesse, aflat în turneu de promovare a unei cărți inspirate din acea noapte petrecută împreună, o reîntâlnește pe Céline, iar conversația lor reia firele lăsate suspendate.
Plimbându-se prin străzile Parisului, cei doi discută despre viețile lor actuale, despre ce au câștigat și ce au pierdut, dar și despre cum i-a schimbat timpul scurs.
EXECUȚIE
Dacă primul film aborda un ton jucăuș, asta datorită vârstei protagoniștilor, automat și evident, de data aceasta, tonul este unul mult mai serios, odată cu maturizarea celor doi.
Înainte de a intra în sufletul filmului, ce-am găsit cu adevărat excepțional la această parte este durata peliculei, care este una foarte scurtă, însă care e în concordanță cu acțiunea și timpul petrecut împreună al personajelor.
Dacă în prima parte a acestei trilogii suntem martorii unei întâlniri care a durat să zicem 24 de ore, o zi și o noapte, ei bine, aici, totul se rezumă la o oră și puțin.
Dacă Before Sunrise era povestea efervescentă a tinereții, a descoperirii și a entuziasmului amoros spontan, această continuare mută accentul spre maturitate, nostalgie și confruntarea cu realitatea.
Reîntâlnirea celor doi este un amestec de nostalgie, atracție reînviată și teamă. De-a lungul conversației există o oscilare permanentă între apropiere și distanțare, între sinceritate brutală și jocuri de ascundere.
La început, ei se protejează, vorbind despre cariere și proiecte. Apoi, pas cu pas, barierele cad, iar adevărul izbucnește: ambii trăiesc cu sentimentul că nu și-au împlinit viața pentru că nu au rămas împreună.
Dar ce mi-a plăcut aici a fost faptul că discută această temă într-un mod matur și consecvent, fiind conștienți că timpul nu se poate da înapoi iar fiecare a luat-o pe drumul său în viață, chit că nu a fost cel pe care doreau să-l apuce.
El este căsătorit și are un copil, ea are propriile responsabilități și o viață stabilită la Paris. Reîntâlnirea nu îi transformă brusc în adolescenți inconștienți, ci îi face să reflecteze asupra drumurilor pe care au mers și asupra a ceea ce au pierdut.
Regia minimalistă a lui Linklater nu face paradă vizuală, totul e construit pe simplitate și naturalețe: camera urmărește aproape invizibil mersul celor doi prin Paris, lăsând dialogul și expresiile faciale să ducă povestea.
Senzația este că privim doi oameni reali, într-o conversație reală, nu personaje de film.
Un alt punct forte regizoral este simetria. Dacă la început aflăm că Jesse a scris o carte în urma întâlnirii cu Céline, ei bine, fără să dau spoilere, la final aflăm că și Céline i-a dedicat ceva băiatului care i-a dat viața peste cap în acea zi de la Viena.
Mai are rost să vorbesc despre performanța jocului actoricesc?
Ethan Hawke și Julie Delpy ating aici un nivel de autenticitate rar întâlnit – modul în care se privesc (priviri lungi, ezitante, ca și cum ar încerca să-și citească sufletul unul altuia), felul în care se apropie sau se depărtează fizic pe stradă, gesturile mărunte precum o atingere accidentală, un zâmbet reținut, o pauză de tăcere.
Mi se pare uluitor cum cei doi actori, mai ales în tinerețe, nu au ieșit niciodată la o întâlnire în afara platoului de filmare, mai ales în perioada primei pelicule unde erau niște adolescenți, unde realist vorbind mintea este una necoaptă.
NOTĂ
Before Sunset e ca o plimbare lungă printr-un Paris care nu are nevoie de turnul Eiffel pe fundal ca să fie magic. E o poveste unde două suflete, care au învățat între timp ce înseamnă viața “adevărată”, se redescoperă cu o sete nestăvilită – dar fără dramatism ieftin.
Filmul e, în același timp, o poezie despre timp și o glumă dulce-amară despre ratare.
Până la urmă, viața are darul de a-ți scoate în cale exact persoana de care n-ai scăpat niciodată, chiar când te prefaci că ți-ai făcut ordine în viață.
Dacă e să ofer un minus acestui film, ar fi lipsa unei lovituri emoționale care să-mi stoarcă niște lacrimi, așa cum a făcut prima parte. Așa că am decis să-i acord un 9 puternic acestei pelicule.
